De ce, aş reveni la Baden-Baden ? ! ?

În toamna lui 2008, sfârşit de febuarie, în prag de seară, m-am oprit uşor confuz la centru de informaţii turistice de la intrarea staţiunii Baden-Baden - o construcţie cu o linie arhitecturală care te ducea neapărat cu gândul la un cazino(în concordanţă cu existenţa la Baden-Baden, poate, a celui mai select dacă nu şi celui mai frumos cazinou din lume).

Mobilul vizitei noastre era vederea bisericii ortodoxe româneşti. Am cerut detalii despre aceasta. Am fost deosebit de plăcut impresionaţi - cel puţin de tonalitatea vocii ca şi de căldura ei - atunci când ne-au fost oferite - dintr-o răsuflare am putea spune, informaţiile legate de aşezarea acesteia şi a modului în care putem să ajungem pe cel mai scurt drum  la Capela Sturza. Un amănunt nu lipsit de importanţă, dat fiind orele de după lăsare soarelui, a fost acela că preotul locuieşte în apropiere şi putem să-l deranjăm. Aşa am şi procedat odată ajunşi la Capela Ortodoxă Română “Mihail Sturza”. 

După identificarea colinei pe care se află amplasata capela, am străbătut aleile unui veritabil parc dendrologic până în apropierea siluetei svelte şi întunecate a capelei. În apropiere o casă cu etaj, aflată în penumbră, trimitea lumina unei ferestre ca pe o licărire a speranţei. Mi-am luat inima în dinţi, m-am apropiat de intrarea casei unde singura şansă a materializării dorinţei noastre îmbrăcase forma unui masiv buton de sonerie sub care se afla o inscripţie în limba germană.

Cu inima mai mare decât un purice (dar nu cu mult!), m-am apropiat şi am sunat neştiind ce voi răspunde previzibilei interogaţii. Aşteptarea nu a fost lungă ci confirmatoare, dată fiind interogaţia în germană pe care am primit-o în schimbul acţionării soneriei; muţenia mea s-a datorat în primă fază faptului că din prea puţinele cuvinte germane nu puteam să-mi încropesc răspunsul. Pe loc am trăit spaima unui posibil căzut examen. Dar dorinţa de a nu mă întoarce fără cheia capelei a slobozit câteva vorbe într-o românească patetică, a cărei principal motiv era ipotetica unicitate a vizitei noastre la Baden-Baden.

Răspunsul a venit într-un dulce grai cu inflexiuni moldovenesco-bucovinean. Eram salvaţi puteam comunica, însă ora era târzie. Totuşi vocea molcomă, dar gravă, a bărbatului ce răspunsese anunţa că în doar câteva minute vom putea vedea capela.  Uşa casei se deschise în scurt timp şi se ivi un bărbat sobru dar prietenos, cu o rostire caldă, apropiată. Era preotul Radu Mironovici, superiorul capelei.

         Am petrecut împreună mai bine de o oră, aflând cum principele Mihai Sturza – voievod al Moldovei între 1834-1848 – a construit (după planurile arhitecţilor Leo von Klenze şi G. Dollmann) capela între 1863-1866, în urma dispariţiei fulgerătoare a fiului său Mihail la numai 17 ani. Ne-au fost descrise - cu lux de amănunte - pictura, monumentele, iconostasul, Sfânta Masă din altar, odăjdiile lucrate la Agapia şi Văratec (donate de către credincioşi români preotului capelei), povestea cununilor pentru săvârşirea nunţii, a icoanelor, epitafului şi chiar a pieselor de mobilier. 

      Vin aici românii din împrejurimi (mărite proporţional cu starea bună a autostrăzilor şi performanţele tehnice ale autovehiculelor), germani, diverşi turişti aflaţi în vestita staţiune, cu toţi atraşi de Capela Ortodoxă Românească. Am fost impresionat de delicateţea cu care fiecare era ascultat, cum i se explicita cadrul şi prezenţa capelei în lipsa existenţei unei comunităţi româneşti în localitate.
        Acum superiorul capelei de la Baden-Baden este părintele Bogdan Stavarachi, care a fost de curând hirotesit iconom stavrofor. Recent s-a marcat împlinirea a 145 de ani de la sfinţirea capelei. (http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/vizita-pastorala-mitropolitului-moldovei-bucovinei-la-baden-baden)