Comăneştiul, una dintre ultimile urme ale primului român în Africa

 Puţini sunt astăzi cei care îşi mai amintesc de Dimitrie N. Ghika (1838-1923) - doctor în drept, consilier la Curtea de Apel, prefect al judeţului Bacău – cel care în jurul anului 1890 a construit palatul din apropierea gării din Comăneşti. 

 

 

Om cu o preocupare permanentă pentru nou şi frumos Dimitrie N. Ghika-Comăneşti, se pare că îl cunoaşte pe arhitectul francez Albert Galleron în perioada construcţiei Ateneului Român(inaugurat în 1888). Sigur este că renumitul arhitect francez acceptă cererea de a realiza planurile construcţiei. Concretizarea concepţiei eclectice, ce domina spiritul Europei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a dus la apariţia unei clădiri cu 22 de încăperi pe două nivele. 

  Castelul Ghikuleştilor din Comăneşti, este remarcat de-a lungul timpului de diverse personalităţi care au avut şansa de a-l vizita. Unanim elogiat era parcul sau grădina construcţiei. Astfel profesorul şi reputatul istoric Nicolae Iorga(1918) aprecia castelul aşezat „în mijlocul unei grădini foarte frumoase…, care se pot admira mai mult decât locui şi întrebuinţa…”.

Ortensia Racoviţă(1895) prezintă parcul Palatului ce se „întindea pe 40 fălci fiind negreşit una din cele mai mari şi frumoase grădini din ţară. Se mai află(aici-n.a.) cascade, havuşuri, un lac mare şi mai multe canaluri pe care se umblă cu barca, insula cu pavilioane şi chioşcuri… ”. 

 

 

Din cele elogiate, astăzi lipseşte tocmai partea peisagistică. Ce-i drept fosta reşedinţă – până în 1946 – a familiei Ghika-Comăneşti mai păstrează de jur împrejurul său un rest din marele parc şi o sală cu mobilier de epocă, fotografii, documente, o panoplie cu arme de vânătoare şi trofee. Panoplia cu arme de vânătoare şi trofee, reprezintă – parafrazând un şablon al înscrisurilor de pe fotografiile epocii – „o stavilă în calea uitării”. Căci Dimitrie şi Nicolae Ghika-Comăneşti(tată şi fiu) sunt cei dintâi doi români care au întreprins o călătorie ştiinţifică în „Ţara somalilor”. Expediţia în „Cornul oriental al Africii” a fost realizată, timp de patru luni(pornind în luna septembrie a anului 1895), la îndemnul naturalistului Grigore Antipa(proaspăt pe atunci director al Muzeului de istorie naturală, ce astăzi îi poartă numele). Cei doi urmaseră, înainte de plecarea în Africa, cursuri de topografie şi botanică pentru a fi cât mai utili ştiinţei. 

            Demersul lor ştiinţific s-a soldat cu trofee cinegetice şi 55 exemplare specii de plante, studiate mai apoi de specialişti de renume. Expediţia a fost considerată un succes, iar cei doi sunt recunoscuţi şi astăzi drept mari exploratori. Denumirile date de ei munţilor, râurilor şi podişurilor necunoscute până atunci au fost admise pe plan mondial şi un număr însemnat de animale sălbatice africane se află la „Muzeul de Istorie Naturală <<Grigore Antipa>>” din Bucureşti. Impresiile expediţionarilor români, ce selectează fapte esenţiale ale multitudinii de aspecte ce li s-a arătat privirilor,  au fost reunite în două volume.

Nicolae Ghika-Comăneşti, magistrat şi deputat, ataşat diplomatic la Paris, guvernator al Băncii Naţionale, a fost o persoană dornică de călătorii şi aventuri vânătoreşti, în lumea faunei exotice. Din călătoriile sale dincolo de Atlantic a adus numeroase trofee de vânătoare, împăiate de Rowland Ward din Londra. În însemnările sale, pasionatul călător nota că se află în „stare bună şi atârnă de ziduri la Comăneşti”. 

Azi în bucata rămasă de parc veghează silueta - puţin obosită, puţin îmbătrânită - a vechiului palat, ce mai păstrează în iluzoriile lui vine sângele-i albastru. Se pare că încărcătura spirituală a stăpânilor, cea a harului arhitectului, precum şi destinul aşezării au făcut ca „Palatul” trecut - după 1946 - prin diverse utilizări şcolare sau tangenţial acestora, să devină în cele din urmă muzeu. Acum el adăposteşte o colecţie de etnografie(ocupaţii principale, ocupaţii secundare, industrie casnică, expoziţie foto-etnografică, camera de curat) şi o expoziţie de pictură modernă şi contemporană. Transformat, cu mari eforturi(1984), în muzeul “Palatul Dimitrie N. Ghika - Comăneşti”, micuţa bijuterie arhitectonică redă atmosfera din alt veac, unui colţ al oraşului cu clădiri austere din beton acum, amplasate pe locul întinsului domeniu al uneia din ultimile ramuri ale Ghiculeştilor moldoveni.

 

 

Vecinătatea şi asemănarea sa cu gara nu conduce la creşterea fluxurilor de vizitatori în singurul muzeu de pe Valea Trotuşului. Gara în sine este de poveste: a fost şi este un etalon al arhitecturii româneşti, a fost realizată în anul 1892, după planurile arhitectului Elie Radu, fiind o replică a gării din Lausane...

Fiecare tren ce vine sau pleacă din micuţa staţie de cale ferată salută cu ignoranţă, prin fluieratul locomotivei, amintirea locului în care s-au petrecut de-a lungul timpului destule fapte mai mult sau mai puţin importante pentru naţiune sau umanitate.