Vine Duminica Tomii(Paştele cel Mic)

Ceea ce vă voi povesti se petrece într-un vechi oraş românesc - cu legături multiple cu germanii şi, în opinia mea mai important din punct de vedere turistic decât Karlsruhehttp://puiunistoreanu-moinesteanu.blogspot.com/2012/04/trecut-si-echinoctiul-asta.html – unde o anume tradiţie face să vibreze, cel puţin, sufletul populaţiei localnice. 

Necunoscătorii, cei străini de Braşov – căci despre el este vorba – privesc uimiţi, fotografiază sau filmează, pun fel de fel de întrebări ori sunt supăraţi pentru deturnarea traseelor sau blocarea accesului pentru aproximativ o oră în zona centrală a oraşului.

Procesiunea, datină străveche(cu izvoare de dincolo de secolul XVIII, dar cu ritualul actual transformat şi reglementat în secolul XIX) şi cu importanţă din ce în ce mai diminuată, scoate în stradă destui “gură-cască” şi înveseleşte oraşul.

Muzeul Junilor din curtea Bisericii Sfântul Nicolae

Marea parte a “cunoscătorilor” ştiu doar de alaiul călare din Duminica Tomii(Paştele cel Mic) - ce până pe la jumătatea secolului actual se desfăşura în Miercurea Paştilor, care încântă ochii spectatorilor parăzii în special prin frumuseţea şi eleganţa costumelor.

Puţini sunt aceia, în afara iniţiaţilor, care cunosc că junii tineri au parte de o întreagă săptămână de manifestări – începând cu Duminica Paştilor(când se constituie oficial ceata de juni, a cărei strângere şi iniţiere a debutat la Buna Vestire), urmată de udatul sau stropitul fetelor din Lunea Paştilorhttp://puiunistoreanu-moinesteanu.blogspot.com/2012/04/fetele-precum-florile.html, apoi continuată joi şi vineri cu alte ceremonii(aruncarea în ţol, botezul junilor, îngroparea vătafului) ce au un pronunţat caracter ritualic şi iniţiatic, suprapus pe caracterul profund creştin al zilelor în care se desfăşoară.

În ultima vreme, manifestarea în sine – decriptată, de obicei, doar de către presa locală şi Biserica din Şcheii Braşovului – atrage mai puţini turişti decât alte două manifestări ale primăverii, mai puţin încărcate de tradiţie – numim aici Sărbătoarea Liliacului şi pe cea din Poiana Narciselor.

Nu încercăm să învinuim pe cineva, sau să deplângem o anume stare, care s-ar putea numi şi dezinteres, lipsă de imaginaţie, ori neorientare faţă de piaţă şi de valoarea tradiţiei pusă în slujba binelui general, respectiv a dezvoltării generale. Se vor găsi probabil voci care să spună ca o astfel de manifestare este singulară. Vor fi, probabil, oameni care să ne invite să ne ocupăm noi de punerea în operă sau valoare…

Dacă numai atât se va fi obţinut, sau şi mai puţin doar o reflecţie, la tema  datinilor considerăm că tot nu e puţin. Totuşi apreciez că şi faţă de evenimentul descris, şi faţă de noutăţile oraşului, se face prea puţin din punctul de vedere al promovării, comunicării, punerii în valoare. Să se considere oare că, asemeni vinului şi tradiţiilor, doar trecerea timpului decantează valoarea? 

Nonconformist, şi un pic “Gică Contra”(cum altfel s-ar putea acum când se apropie duminica hărăzită Tomei necredinciosului?!?) cred - la fel ca şi în fotbal, că trebuie să visăm, cutezând. Astfel datinile vor putea să  învioreze ambianţa turistică cel puţin acolo unde acestea există; unde s-au pierdut sau n-au existat, ele datinile trebuie redescoperite ori pur şi simplu inventate.

Oamenilor nu le este dragă viaţa obişnuită, ternă, fără posibilitate de inovare ori înviorare! Cu atât mai puţin turiştilor, iar la Braşov se poate mai mult pentru că el este prin excelenţă un centru turistic(nu numai pentru că se află în centrul României ce poate deveni destinaţie turistica importantă).