Portul românesc

Fără posibilitate de tăgadă trebuie să afirm că sunt unul dintre catodicii planetei – petrec destul timp în faţa televizorului şi a monitorului… Drept urmare văd apoi, aşa cum spune unul dintre prietenii mei, “cuget”…

Acum vă aduc în faţă o astfel de “producţie”: “portul românesc”.

De ce “portul românesc”?

Pentru că am impresia că uităm, ignorăm, pierdem, izolăm, conducem spre conservare şi dispariţie portul/costumul popular. Azi îl mai regăsim pe scenele manifestărilor folclorice, cu ocazia diverselor datini şi obiceiuri, în muzee, prin pozele vechi ale trecutelor generaţii de ţărani, în cel mai bun caz inspiră creatorii de modă... 

De bună seamă că evoluăm, de bunăseamă că viaţa din mediul rural nu trebuie transformată într-un muzeu – fie el şi viu, dar poate ar trebui să menţinem mai viu ceea ce ne-a dat şi ne dă culoare şi personalizare locală ori naţională.

Cel puţin pentru aceeasta să nu uităm că:

- portul românesc este cel ce “ca trasaturi generale are aceeasi asemanare pe tot cuprinsul ţării, avand desigur deosebiri de amanunte, cu schimbari de forma, croiala, sau doar de modul de folosire a pieptanaturii si a podoabelor; el are ca trasatura esentiala unitatea în varietate, diferitele costume fiind caracteristice regiunilor si zonelor respective”.

- evolutiv: “Portul popular romanesc îsi gaseste radacinile în portul stramosilor nostri traci, geti si daci si se aseamana cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanica, desigur cu deosebirile care constau în amanunte decorative si colorit. In decursul istoriei, structura si evolutia costumului popular romanesc si-a pastrat nealterate caracteristicile esentiale. Pornind de la realizari artistice facute cu materii prime produse în gospodariile taranilor, portul popular romanesc a evoluat de-a lungul secolelor, dovedind o bogata maiestrie a taranului roman, atat în ornarea tesaturilor si a broderiilor, cat si în obtinerea culorilor vegetale. Portul popular se diferentiaza în functie de anotimp, ocazii festive, varsta si sex, adaptandu-se ocupatiilor specifice fiecarei zone.”

- era purtat tot timpul, aşa se face că: “în functie de ocazie, costumul popular poate fi mai simplu, de exemplu cel folosit în timpul muncilor agricole, pana la cel mai frumos ornat, cel folosit la nunta. Diferenta costumelor se reflecta si în functie de categoriile de varsta, astfel, cel al copiilor, desi ca tip de îmbracaminte e la fel, are anumite diferente. De exemplu, la femei deosebirea consta în schimbarea gatelii capului, care difera în cazul fetei nemaritate fata de femeia casatorita.”

http://www.edusoft.ro/rol/Portul%20popular.php

Există manifestări diverse – în afara momentelor enunţate, în care diverse grupuri utilizează costumele populare, fără interese comerciale. Pe două le pot numi eu: Îmbraca-te româneşte!(la Gura Râului) 

şi  Absolvent de mai(la Cluj), 

Mai mult, există creatori de modă care utilizează motive populare româneşti îmbrăcând vedete locale ori internaţionale. 
Totuşi...să medităm puţin la portul românesc.

Țara copilăriei de mâine: FUTUROSCOP-ul

Sunt puţine momentele în care poţi face descoperiri ale viitorului, în realitate şi nu în vis. Şi mai puţine sunt clipele în care “oamenii mari” se înţeleg de minune cu cei din preajma lor, care sunt cel mult adolescenţi, fără ca “conflictul dintre generaţii” să se manifeste.

          Totuşi acest lucru este posibil, mai mult decât în altă parte, undeva în partea central vestică a Franţei (că tot vine de la ei... “vacanţa cu trenul”), între localităţile Poitiers şi Tours (între autostrada A10 şi drumul naţional N10, la 90 de minute cu TGV - trenul de mare viteză - de Paris şi 10 minute de Aeroportul Poitiers-Briard), locul în care păşeşti într-o altfel de ţară a copilăriei. FUTUROSCOP-ul, într-o traducere românească aproximativă ar putea fi OBSERVAŢIE  sau  PRIVIRE ÎN VIITOR.

          Oare cine dintre noi nu a dorit, măcar o dată în viaţa sa, să cunoască viitorul? Aici, în acest imens parc (60 de hectare), te întâlneşti cu lucruri de dincolo de anul 2000, experimentezi noi senzaţii, într-un paradis al copilăriei, explorând un nou univers şi trăind o noapte a tuturor culorilor. Cum sunt posibile toate acestea?

          Prin intermediul unei reconcilieri a naturii cu arhitectura şi crearea unui parc cum nu mai există altul pe pământ. Sferele, cuburile, uriaşele tuburi de orgă şi oglinzile gigantice – ce se află în perfectă armonie cu apa, arborii şi florile – au fost inventate pentru a realiza panorame surprinzătoare şi originale.

În mijlocul acestui decor, al lumii de mâine, sunt amplasate cele 23 de săli care permit descoperirea unui univers uimitor şi a unor imagini cum n-ai mai văzut niciodată. Proiecţii cinematografice pe ecrane uriaşe, emisferice şi/sau în relief, simulatoare care te ajută să vibrezi în ritmul filmelor, imagini de sinteză şi scenarii interactive sunt doar câteva dintre surprizele pe care le veţi descoperi aici.

Toate acestea vă vor oferi senzaţii incredibile, momente de mare intensitate emoţională şi sentimentul că aţi trăit clipe fantastice. Iar dacă la aceasta mai adăugăm procedeele tehnice inimaginabile, tehnica cea mai performantă, măreţia, frumuseţea, forţa avem deplina măsură a dimensiunilor spectacolului.

Pentru ca paradisul să poată fi rotund, din aprilie încep spectacolele nocturne în aer liber. Este ocazia unică a petrecerii unei seri speciale. Fulgerele de lumină, efectele laser, jocurile de apă țâșnesc din noapte, pe imagini ce se creează pe invizibile ecrane formate din picături de apă şi animate în ritmul muzicii.

     Iar, pentru că titularii de drept sunt copii, în mijlocul parcului se află un domeniu de 2 hectare rezervat descoperirilor şi jocurilor în aer liber. Este un univers plin de umor şi fantezie numai pentru ei şi pentru nimeni alţii.
  Când vremea este mai puţin frumoasă, ni se oferă explorarea unui univers multimedia. Aici putem intra în vâltoarea următorului mileniu - prin intermediul noilor tehnologii sau prin jocurile virtuale - care ne apropie o altă realitate, simplu, interesant sau amuzant, totul însă interactiv. Iar dacă aceste “lucruri” v-au obosit sau consumat, puteţi vizita biblioteca CD-rom cu teme dintre cele mai variate: cultură, odihnă şi vacanţă, actualităţi, ş.a.
    Înainte de a trage uşa după noi, trebuie să amintesc cel de puţin că în fiecare an parcul este vizitat de mii de turişti(deși suntem in plină criză numărul vizitatorilor, in anul trecut, a fost de 1,82 milioane ce-i drept mai mic față de 2,9 milioane în anul 1996, Însî de atunci au trecut 14 ani și cel puțin două valuri de criza economică… ). Ei apreciază în primul rând aspectele prezentate, dar şi curăţenia desăvârşită, bucătăria franceză, brânzeturile sau vinurile. Şi poate pentru toate acestea există aici şi Atelierele gustului, savorii, plăcerii şi izului.
   Nu pot merge mai departe fără să amintesc modul în care întreaga operă este prezentată şi mai ales deosebitul scenariu al filmului dinamic de promovare a regiunii Vienne în inima căreia se găseşte această minune a vacanţelor.
  După toată această prezentare, se pune totuşi întrebarea de ce management al inovaţiei şi amenajare turistică a teritoriului ?
  Pentru că acţiunea a pornit de la iniţiativă inovantă, condusă inteligent şi realizată prin amenajarea teritoriului în spaţiul dat. Peste toate acestea s-a dovedit multiplu profitabilă. Pentru turişti şi familiile lor, care au posibilitatea să-şi vadă “visele cu ochii”. Pentru investitori (8 restaurante, 22 hoteluri – de la neclasificat la 4 stele – în preajma parcului, alte 24 în localităţile limitrofe) şi acţionari care au confirmarea acţiunii lor. Pentru localnici care, prin efectul multiplicator al activităţii turistice, au locuri de muncă, valorifică produsele agroalimentare, utilizează spaţiile de cazare excedentare pentru cazarea turiştilor dornici de vacanţe la ţară. Pentru stat şi naţiune, prin încasarea impozitelor şi crearea unei imagini deosebit de favorabile.
  Cifra de afaceri în 2010 - 87 milioane euro, angajați aproximativ 1000(600 permanenti si 380 pe durate nedeterminate).

Iaşul iernilor de altă dată

Moto: „Inima îşi are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte” - PASCAL

                                                                          

Încă din copilărie Iaşul m-a atras irezistibil. Cunoştinţă, cu oraşul fostă capitală moldavă, mi-a făcut tatăl meu care la mai puţin de şase ani m-a luat de mână şi mi-a explicat ce-i cu Mitropolia, Trei Ierarhii, Teatrul Naţional, Palatul Culturii şi Universitatea. De cele şapte coline(Copou, Holboca, Tomeşti, Bucium, Galata, Miroslava şi Tauteşti), Grădina Botanică, Golia, Galata, Cetăţuia, Casa Dosoftei, Bojdeuca lui Creangă şi asemănarea cu Roma, mi-a povestit Unchiul Mitică Grănicerul. 

 Însă cele mai multe amintiri le păstrez din perioada cătăniei, tot la grăniceri făcută. În general cei care au trecut prin armată nu au amintiri  prea plăcute, despre această perioadă a vieţii lor, însă eu unul nu pot a mă plânge. Căci acelor timpuri datorez şansa cunoaşterii mai îndeaproape a Iaşului, de care m-am îndrăgosti ulterior irevocabil.

Reântâlneam Iaşul la mai bine de 12 ani, în iarna lui 1973, în haine militare (pe care le mai purtase cel puţin un leat) şi încălţat cu un bocanc 41 şi altul 42 (în timp ce eu purtam de obicei numărul 40), dar fericit că afară ningea ca-n poveşti şi la fel ca în iarna-n care mă născusem.

Bucuria avea să fie şi mai mare în ziua următoare, când “înarmaţi” cu lopeţi aveam să deszăpezim cea mai frumos populată zonă a oraşului: porţiunea numită Calea 23 August(spre ruşinea mea nu cunosc actuala denumire a străzii, ceea ce ştiu însă este că poetul nepereche al neamului român a fost numit director al Bibliotecii centrale la 23 august 1874). “Micuţa arteră” pornea de la Institutul Agronomic “Ion Ionescu de la Brad”, trecea tangenţial prin zona căminelor studenţeşti, prin faţa Parcului Copou şi a Universităţii terminându-se, colţ cu Strada Păcurari - şi-n apropierea Râpei Galbene - vis-a vis de Casa de cultură a Tineretului şi Studenţilor, la poala monumentului lui Mihai Eminescu. 

 Admiram obrajii roşii ai fetelor, care veneau şi plecau dinspre cămine spre facultate ori invers, bătaia băieţilor cu bulgări de zăpadă, alunecarea şi a unora şi a altora pe lungul gheţuş din faţa Universităţii şi dădeam cu şi mai mult spor la lopată. Încet, încet - pe la orele prânzului – am ajuns la poala Copoului, în pragul Fundaţiilor(Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu”), la picioarele Eminescului înveşmântat într-o mantie subţire, care privea mut în depărtarea poate către Dealul Vişanilor, la poala căruia se afla Hanul “Trei sarmale”.